Hotărârea C-820/24 - mai este contractul de achiziție publică în perioada de valabilitate după executarea prestațiilor și emiterea facturii?

În dreptul achizițiilor publice, puține întrebări par mai tehnice și, în același timp, mai practice decât aceasta: din ce moment încetează un contract public să mai fie „în cursul perioadei sale de valabilitate"? CJUE a răspuns pe 4 iunie 2026, în cauza Strominator Elektro GmbH împotriva Bundesimmobiliengesellschaft mbH, iar răspunsul este de păstrat în folderul cu jurisprudență utilă.

În cauza respectivă, o autoritate contractantă austriacă atribuise un contract de lucrări de instalații electrice unui operator economic. Lucrările au fost executate în termenele convenite, recepția definitivă a avut loc, factura finală a fost emisă. Numai că autoritatea contractantă nu achitase încă prețul atunci când a decis să atribuie aceleiași societăți, fără a organiza o nouă procedură de atribuire, un nou contract de lucrări, într-o  altă parte a aceleiași clădiri. Argumentul invocat: contractul inițial era încă „în cursul perioadei sale de valabilitate", iar art. 72 din Directiva 2014/24/UE permite modificarea contractelor aflate în această situație fără organizarea unei noi proceduri.

Curtea nu a fost convinsă. Interpretând art. 72 prin prisma termenilor săi, a contextului sistematic și a obiectivelor urmărite, a statuat că un contract de achiziții publice încetează să mai fie „în cursul perioadei sale de valabilitate" în momentul în care prestațiile contractantului au fost executate integral, autoritatea contractantă le-a recepționat definitiv, iar factura finală a fost emisă. Neplata prețului este, din această perspectivă, lipsită de relevanță juridică în ceea ce privește aplicabilitatea art. 72.

Raționamentul e solid. Flexibilitatea pe care art. 72 o acordă autorităților contractante există tocmai pentru a le permite să facă față situațiilor neprevăzute apărute în cursul executării contractului. Odată ce executarea s-a încheiat și recepția a avut loc, această rațiune dispare. A permite menținerea artificială a contractului „în viață" prin simpla întârziere a plății ar transforma o dispoziție derogatorie într-un instrument discreționar de eludare a principiilor egalității de tratament și transparenței. Or, dispozițiile derogatorii, reamintește Curtea, se interpretează strict.

Mesajul practic este simplu, chiar dacă implicațiile nu sunt întotdeauna confortabile pentru autoritățile contractante: fereastra de modificare se închide la recepție și factură finală, nu la plată.